Struguri nemuritori

Urmând modelul unora mai vestiți decât mine, m-am decis s-o las mai moale cu zahărul și cu dulciurile, pentru că în ultimii ani am ajuns pe nesimțite să fac excese și să mă trezesc că consum ceva dulce aproape zilnic. Așa că de câteva zile am rărit-o cu dulciurile. În seara asta însă, mi s-a făcut o poftă teribilă de ceva dulce. Căutând prin bucătărie, am găsit, spre surpriza mea, o pungă cu niște struguri de care uitasem. Spre surpriza mea și mai mare, strugurii arătau foarte bine, deși cred că aveau peste o săptămână.

Acum, nu știu ce experiențe aveți voi cu strugurii, dar la mine la țară dacă îi lași prea mult după ce i-ai cules, se fac tot o zeamă și se strică. Ei bine, strugurii mei, care erau albi, arătau în proporție de 95% aproape ca noi. Câțiva dintre ei erau puțin zbârciți, dar majoritatea în condiție bună, ca și cum coaja i-ar fi izolat și protejat cumva de descompunere. Așa că i-am pus într-un vas, i-am spălat și am început să-i mănânc, căci și dulci și sunt fructe, adică sunt zaharuri naturale, nu? Yummy!

Dar nu i-am putut termina. Pentru că aveau un gust oribil, ca și cum ar fi fost injectați cu petrol sau cu ceva, nu știu exact cu ce să-i compar, că n-am mai mâncat niciodată ceva cu gustul ăla, dar peste gustul natural de struguri se suprapunea ceva oribil. Un gust bizar și rău, chimic. Și am stat puțin pe gânduri: dacă chiar au înjectat ceva în ei, la fel cum mai nou bagă chimicale în orice aliment? Și mai ales cum ar fi fost dacă nu i-aș fi uitat pe dulap și i-aș fi mâncat pe toți proaspeți, când păreau să aibă un gust normal? Nici măcar nu mi-aș fi dat seama ce prostii mănânc.

Am auzit de studii conform cărora cadavrele din prezent se descompun mai lent decât cele din trecut, deoarece sau din cauză că sunt pline de conservanți (luați în timpul vieții din alimente). Nu-i așa că vă surâde și vouă puțin ideea de a trăi pentru totdeauna? :)